Astăzi, 24 Iunie 2013, ora 9.00, am plecat spre Vf. La Om cu trecere prin Zaplaz. Din Plaiul Foii urmați indicatorul spre refugiul Spirlea – Vf. La Om”. Veți merge prima porțiune de 500 m. de-a lungul unui fir de apă pe o potecă cu o ușoară înclinare. Următoarea răscruce de drumuri vă arată să urmați traseul la dreapta. De aici începe urcarea accentuată prin pădure. În aprox. o oră veți ajunge la Refugiul Spirlea.

De ce ne-a fost frică nu am scăpat: a început ploaia, o ploaie rece, cu picături mici și dese. Fiind în pădure, eram protejați de frunzele copacilor, însă, continuarea traseului este compromisă, stâncile sunt ude, bocancii vor fi în curând plini de noroi, iar riscul de accidentare este foarte mare. Astfel, urcarea pe lanțuri este practic imposibilă (cel puțin din puctul meu de vedere, în care siguranța este pe primul loc).  La refugiu întâlnim încă 5-6 grupuri care ar fi vrut să urce pe lanțuri, însă numai un grup de băieți care aveau o condiție fizică foarte bună urcă mai departe. Noi am decis să așteptăm să se oprească ploaia și apoi să alegem direcția: ori la bal ori la spital 🙂 Aici trebuie să îi mulțumesc lui Florin care a fost un bun motivator și m-a încurajat să nu cobor. Dacă tot am făcut o pauză fortuită , am început să ronțăim din mâncare și așa am ușurat puțin rucsacul.

Ploaia s-a oprit, apa se scurge de pe poteci și am decis să începem să urcăm atât cât putem. Este o urcare destul de susținută, ne ajutăm ținându-ne de crengile/rădăcinile copacilor și suntem foarte atenți la felul în care ne sprijinim picioarele de stânci, avem noroi pe bocanci și alunecăm indiferent de ce am avea în picioare.

Pe drum, îl întâlnim pe acest tovarăș care ne-a urmat până sus, se chinuia micuțul să urce pe stânci și avea o tehnică formată: își lua avânt astfel încât să fie sigur că pică pe loc sigur.  Bineînțeles că și-a câștigat  porția: macaroane cu brânză, napolitane, conservă de peste. Am rămas cu 2 mere :D.

Ajungem la Zaplaz și admirăm formațiunile de rocă. Am aflat că “€œZaplaz” înseamnă în germană “gard” și era folosit ca ascunzătoare.

De aici mai e doar puțin până la urcarea pe lanțuri; primul lanț îmi face probleme în sensul că trebuie să mă țin cu brațele de lanț (o sârmă groasă) și să mă trag cu ajutorul brațelor ajutându-mă și de picioarele care îmi alunecau pe peretele de stâncă, panta fiind de 90 grade! Îmi dau seama că îmi alunecă foarte tare picioarele, și palmele încep deja să mă doară (nu am avut mănuși); mă face să renunț gândul că la coborâre va fi chiar mai dificil. Într-adevăr, traseul este foarte dificil, chiar periculos. Îl recomand doar celor cu condiție fizică foarte bună, bine echipați și cu experiență pe munte.

Nu-mi rămâne decât să admir peisajul și să mă joc cu micul tovarăș de pe drum, apoi stabilim să coborâm.

 

Cum am ajuns mai devreme la frumoasa noastră căsuță, am pus de-un grătar, am desfăcut o sticlă de vin și am început să dansăm pe muzică de la telefon :)) Doinița și Florin au făcut o adevărată demonstrație  de dans și coregrafie pe Gangnam Style :)))
Seara s-a terminat când ne-am dus fiecare la culcare. Am adormit cu ușa de la balcon deschisă, iar afară se auzea siroitul izvorului care trecea pe lângă căsuță, un somn  foarte frumos și odihnitor.
Dificultate: mare
Timp conform indicatoare: 5 h; timpul nostru: 3 h
Altitudine maximă atinsă: 1698 m.
Perioadă: 24 Iunie 2013