Nu a trecut mult timp și am ajuns iar la munte. Este 27 Iulie și vreau să ajung pe Vf. Omu!
Suntem cazați la Sinaia, și dis de dimineață (ora 9.00 :P) plecăm cu mașina spre cota 1400. Parcam (9 lei parcarea/zi) și începem să urcăm. După primele 10 minute deja mă simt obosită și îmi vine în minte vorba lui Florin: “Obosit ești din primele 10 minute de urcare și obosit vei fi până la sfârșitul zilei” :)). Dar ne dă putere aerul curat și faptul ca suntem în inima naturii.
Urcăm spre cota 2000, durează aprox. 2 ore, panta este destul de mare dar se urcă pe pășune. Nici urmă de copaci, soarele dogorește destul de tare și din când în când ne oprim să mâncăm afine, sunt foarte multe!
Am ajuns la cota 2000, apropo, se poate ajunge aici și cu telecabina de la cota 1400, dar presupun că dacă voiați asta nu mai citeați articolul meu :).
De aici mergem spre Babele prin Piatra Arsă, unde este și o bază sportivă cu piste de atletism, drumul este ușor, nu este pantă sau alte dificultăți. Pe acest drum merg și cei care vin cu telecabina de la cota 2000, sunt și mulți copii.
Ajungem la Babele, facem poze, este foarte aglomerat (față de pustietatea de până la cota 2000…), cumpărăm un borcănel de șerbet de fructe de pădure (foarte bun!) și în 15 minute ajungem la Sfinx. Mi se pare mai impresionant decât Babele, mai ales unghiul din care se vede profilul unui om.
Așa că am zăbovit ceva vreme admirându-l și pozându-l.
Continuăm traseul spre Vf. Omu a de aici începe peisajul care îți tăie răsuflarea! Priviți pozele:
Nu am făcut prea multe poze pentru că eram fascinate de peisaj și am preferat să îl cuprind cu privirea; mai mult decât atât, mi s-a terminat și bateria de la aparatul foto, așa că am folosit camera de la telefonul Samsung Galaxy S4 care m-a impresionat: claritate, culoare, redare perfectă a peisajului!
Între Babele și Vf. Omu drumul nu este dificil, se merge pe o potecă și abia aproape de vârf ultimele 20 minute sunt de urcare susținută.
Cumpărăm o ceașcă de vin fiert ( 5 lei), și ne așezăm la masă. Ionuț vrea să își cumpere ceva de mâncare, eu prefer să mănânc sandvișurile din rucsac. O porție de piure ( din fulgi de cartofi) cu mușchi de porc prăjit (mezeluri) costă 20 de lei.
Este destul de aglomerat la cabană, mulți dintre cei sosiți s-au oprit să își potolească foamea și pornesc mai departe spre alte vârfuri.
Noi însă, ne întoarcem pe același drum care acum ni se pare mai lung decât la urcare!
Ajungem la Cota 1400 la ora 8 seara.
Ionuț a luat-o la fuga pe coborârea de la 2000 m. la 1400 m. pentru că îi era frică să nu ne întâlnim cu… vreun turist cu blană :)) Astfel că la sfârșitul traseului îl dureau unghiile de la picioare de la încălțăminte. Voi să nu faceți ca el 🙂
Dificultate: medie
Distanță totală: aprox. 23 km.
Timp conform indicatoare: 6 h; timpul nostru: 5 h
Altitudine maximă atinsă: 2505 m.
Perioadă: 24 Iunie 2013
Salut. Cum v-ati orientat pe traseu? Harti? Indicatoare? Sau ati mers dupa toata lumea? Nu am mai parcurs trasee montane. Vrem sa mergem cu prietenii de la 1400 (sau de la 2000) la sfinx si babe, dupa care inapoi
Salutare! Am plecat pe traseu de la cota 1400 până la cota 2000. Nu este un traseu greu și este semnalizat prin indicatoare. Daca le urmărești, nu ai cum sa te rătăcești. Este un traseu destul de lung pentru începători, aș recomanda să mergeți cu telecabina pana la cota 2000 apoi până la Vf. Omu pe jos, urmarind indicatoarele (aprox. 2 ore la dus). Peisajul este spectaculos aici. Atenție pentru că ultima telecabină se întoarce la ora 5 dacă nu mă înșel, să nu rămâneți pe acolo 🙂
La Vf. Omu să aveți și un hanorac, este destul de frig.
Plimbare placută!