Vine o vreme când îți dorești puțină sare și piper în antrenamentele de alergare, și uite așa mi-a venit măreața idee de a participa la o competiție de alergare montană, și odată cu ideea mea am tras după mine și alți 3 prieteni 😀

Pe 27 Iunie a avut loc competiția de alergare montană Bate Toaca cu startul din stațiunea Durau, la altitudinea de 800m.

Pentru început am ales o competiție mai ușoară, atât ca distanță cât și ca dificultate a traseului.

Am ales traseul pentru amatori: 16 km. și 1200 diferență pozitivă de nivel gândindu-mă că ascensiunea nu va fi atât de mare – de exemplu, pe Valea Jepilor Mici pana la Babele, distanța este de 5.4 km. cu diferență pozitivă de nivel de 1250 m.

Trebuie să recunosc faptul că nu prea am făcut antrenament specific pentru această competiție, m-am bazat pe alergarea mea uzuală + ceva alergare pe treptele de la stadionul Lia Manoliu, lucru care avea să îmi creeze dificultăți mai tarziu.

A venit și ziua cea mare și am pornit spre Durău. Drumul a tot încercat să mă ducă spre Iași, spre Hanul Ancuței, dar nu m-am lăsat furată de peisaj 🙂

După ce am mers vreme de câteva ore prin ploaie, și ce ploaie… GPS-ul a considerat că nu pot rata Parcul Național Ceahlău. Și nici gropile fantastice de pe DJ155F. Într-un final, după vreo 7 ore și jumătate de mers, ajung la o vilă cu etaj, prima pe care am întâlnit-o în Durău, și, surpriză! Exact aici făcusem și rezervarea pentru cazare, iar prima zi s-a terminat cu o masă delicioasă la Cabana Vânătorul.

A doua zi, după ce am verificat de câteva ori să nu cumva să uit vreun gel energizant, mi-am luat inima-n dinți și am plecat spre punctul de start, spre locul în care aveau să se descătușeze atâtea emoții și energii strânse de-a lungul a câtorva săptămâni de perpelire. Odată ajunsă la start, găsesc vreo 300 de participanți, cei mai mulți dintre ei parcă veniți din vreun film SF, cu costume care mai de care mai speciale…dar eu nu mă las intimidată ușor :))

Deși cu o zi înainte plouase în mai toată țara, în sâmbăta de 27 Iunie a fost o vreme superbă! La start muzică bună, atmosferă plăcută și trebuie să menționez faptul că alergătorii montani arată într-un mare fel, atât băieții cât și fetele 😀 parcă se “cerne” puțin mulțimea.

La plecare ni se spune că prima parte de 1200m, cea pe asfalt, o să fie încălzirea și după aia o să urmeze greul. Țin să vă spun că a fost încălzirea, supraîncălzirea și burn-out-ul! (deja mi se ridicase pulsul instant, deși aveam un ritm de 8:55 min./km…), și trag prețioasa concluzie că alergarea în pantă nu are nicio treabă cu alergarea pe plat!

După care, toate emoțiile au trecut, pentru că am început o urcare la care doar câțiva mai erau în stare să meargă mai grăbit, restul gâfâiau de parcă urcau Golgota cu crucea în spate (printre “restul” ma număr și eu :)). De aici se răresc rândurile, fiecare începe să urce în propriul ritm, iar cei cu experiență se fac nevăzuți în față.

Aici este și momentul în care mă întreb ce caut în această competiție (?!?) și sper ca prietenii mei să nu mă înjure prea tare. 😀

Și după vreo 7-8 kilometri de cărat crucea, în total cam două ore și jumătate, am reușit și eu să fac ceea ce îmi propusesem când am venit aici. Să alerg, bineînțeles! Și ce am mai alergat! Nu am mai ținut cont de pietre, iarbă, gropi, concurenți…

Pe același traseu cu noi se aflau și turiști care ne încurajau și ne aplaudau când ne apropiam de ei: “Bravo!”, “Felcitari!”, “Succes!”, iar acest lucru mi-a dat mai multă energie decât orice gel energizant 😀

Am reușit să fac distanța rămasă la coborâre în puțin sub o oră, având la final un timp decent (3h:29min.), fiind a 17-a printre cele mai bine pregătite alergătoare pe care le-am întâlnit până acum într-o competiție.

La finish, toată lumea era fericită, bucuroasă că a mai depășit o barieră, plină de endorfine și evident, de voie bună.

Un mare plus pentru organizarea evenimentului: băuturi și fructe din abundență, puncte de hidratare pe traseu și muzică bună la start.

Dacă vă bate gândul să participați anul viitor, vă recomand cu încredere! Iar dacă m-ați întreba daca e greu sau nu, aș răspunde… “depinde cine intreabă” 🙂